Ce este un advertorial și cum poate crește performanța unui site?

Actualizat: 2021-08-03
Advertorial
Principalul lucru care contează într-o strategie de promovare a unei companii sau produs este vizibilitatea. În mediul online, mai mult poate decăt oriunde, dacă nu ești vizibil și nu poți fi găsit cu ușurință, nu exiști. Cum poți să câștigi această vizibilitate? Astăzi vă prezentăm promovarea SEO și de imagine prin intermediul Advertorialelor.
Publică articole astăzi
Înscrie-te gratuit

Cuprins

Ce înseamnă advertorial – din punct de vedere publicitar și SEO?

Definiție advertorial

O formă de reclamă, publicată într-un ziar, revistă sau publicație online, care oferă informații despre un produs în stilul unui articol editorial sau al unui articol jurnalistic obiectiv.

Termenul „advertorial” este un amestec al cuvintelor "advertisement" (reclamă) și „editorial”. Merriam-Webster menționează că cea mai veche utilizare cunoscută a acestui termen – în acest sens, datează din 1917.

Tipuri de publicitate

a) În funcție de obiective:

  • publicitatea de produs / serviciu – cu scop de creștere a vânzărilor;
  • publicitatea de firmă / întreprindere;
  • publicitatea de marcă și de imagine (o combinație a celor doua de mai sus).

b) În funcție de zonă / arie geografică:

  • publicitate locală;
  • publicitate regională;
  • publicitate națională;
  • publicitate internațională.

c) În funcție de destinatar:

  • publicitate pentru consumatorii finali,
  • publicitate pentru intermediari.

d) În funcție de tipul mesajului:

  • publicitate factuală, de informare;
  • publicitate psihologică sau emoțională.

e) În funcție de efect:

  • directă, se caută o acțiune imediată;
  • indirect sau întârziat – efecte produse în timp;

Ce înseamnă promovare SEO

SEO – Search Engine Optimization, reprezintă practica de a crește cantitatea și calitatea traficului către un website, prin intermediul rezultatelor organice ale motoarelor de căutare.

Search Engine Optimization

Mai concret, SEO este procesul de optimizare a conținutului și formei de prezentare, astfel încât să poată produce cele mai bune rezultate în căutarile online (în general – la nivelul motoarelor de căutare, în special în Google).

Dacă tot am pomenit de Google, pentru că acesta este adevărul – aproape tot ce înseamnă SEO se referă la Google (dar atenție: nu TOTUL), căutăm să vedem ce spune despre SEO:

”SEO se referă adesea la mici modificări ale unor părți ale site-ului dvs. web. Atunci când sunt vizualizate individual, aceste modificări pot părea îmbunătățiri incrementale, dar, combinate cu alte optimizări, ar putea avea un impact vizibil asupra experienței utilizatorului și performanței site-ului dvs. în rezultatele căutării organice. Probabil că sunteți deja familiarizați cu multe dintre subiectele din acest ghid, deoarece acestea sunt ingrediente esențiale pentru orice pagină web, dar este posibil să nu profitați la maximum de acestea.”

Ghidul de iniţiere privind optimizarea pentru motoarele de căutare, PDF, Versiunea 1.1, data publicării: 13 noiembrie 2008. Link direct la document: googleusercontent.com/.../search-engine-optimization-starter-guide-ro.pdf

Tipuri de conținut informațional online

Ne vom limita aici la o scurtă listă, limitată la rândul ei în zonele tipice de ”pagini web” – websites (fără a intra în zona Social Media, de exemplu). Conținutul care se poate găsi pe Internet în pagini ”www” se poate împărți în:

    • știri (informații de interes public, în special despre evenimente sau întâmplări recente)
    • articole editoriale (Conținutul editorial este orice publicat în format tipărit sau pe internet – în afara știrilor, care este conceput pentru a informa, educa sau distra și nu este creat pentru a încerca să vândă ceva; este considerat a fi opusul conținutului comercial sau al inserturilor publicitare)
    • bloguri (website-uri sau pagini web actualizate în mod regulat, de obicei  administrate de către un individ sau de către un mic grup de persoane, care este scris într-un stil informal sau conversațional)
    • review-uri (review-urile sau recenziile sunt opiniile sau feedback-urile clienților sau ale experților pentru un anumit produs sau serviciu;  examinarea produsului/serviciului îi ajută pe ceilalți utilizatori să își facă o idee clară despre acesta înainte de a-l achiziționa, dar poate furniza și informații utile și pertinente despre modul ulterior de utilizare)
    • press release (o declarație oficială transmisă publicațiilor, care oferă informații despre o anumită chestiune)
    • advertoriale (le-am definit în startul acestui articol – dar repetăm pe scurt: Articole SEO - texte cu scop publicitar, dar publicate sub forma unui articol editorial)

Prin intermediul platformei WhitePress puteți publica oricare dintre aceste tipuri de articole deoarece în oferta noastră se regăsesc atât website-uri de știri naționale și locale cât și website-uri tematice și bloguri.

Ce diferență este între un articol SEO și un advertorial?

Ce sunt articolele SEO?

Acesta este probabil cel mai dificil și mai contestabil punct din cadrul acestui articol. Există, în principiu, două curente mari de opinie:

  • articolul SEO este un articol scris și publicat cu utilizarea tehnicilor SEO (în special cercetare de cuvintecheie și optimizarea conținutului)
  • articolul SEO este un articol publicat într-un alt website decât cel pe care îl promovăm, cu scopul producerii unui backlink.

Un backlink este pur și simplu un link de la un site web la altul. Backlink-urile de înaltă calitate pot ajuta la creșterea poziției și vizibilității unui site în rezultatele organice ale motoarelor de căutare (SEO).

Urmărind scopul acestui articol, ne vom limita doar la descrierea articolelor SEO văzute sub forma de articole publicate care conțin un backlink către site-ul pe care dorim să îl promovăm. Sub acest aspect, distingem 4 mari tipuri de ”surse” de backlinks:

  • Backlinks editoriale,
  • Guest blog backlinks
  • Comunicate de presă,
  • Backlinks prin advertoriale.

Tipuri de advertoriale

Advertorialele – ca și articolele SEO în general, pot fi clasificate în trei tipuri:

Advertoriale de imagine: organizația care rulează reclama dorește să determine un punct de vedere favorabil organizației sau produselor sale în rândul cititorilor.

Advertoriale de susținere: organizația dorește să transmită indirect punctul de vedere asupra unui subiect controversat.

Advertoriale jurnalistice: organizația dorește să atragă atenția mass-mediei și publicului larg asupra unui subiect sau asupra lor. Scopul lor poate fi să inspire povești scrise independent despre aria lor de interes, să obțină citări în povești conexe sau să influențeze modul în care jurnaliștii vor scrie în viitor despre un anume subiect.

Cum facem diferența între un articol SEO și un advertorial

Pentru a trata acest subiect, reluam o listă de mai sus. Tipurile de conținut publicat online care pot conține backlinks sunt: editoriale, guest blog, comunicate de presă și advertoriale.

Distingem deja prima mare diferență: advertorialul reprezintă doar un caz particular al articolelor SEO.

Pentru a dezvolta mai mult diferențele, vom lua pe rând celelalte trei tipuri de articole SEO:

Diferența între un backlink editorial și un advertorial:

În termeni simpli, conținutul editorial reprezintă voința și opinia editorului (iar backlink-ul nu este plătit), în timp ce advertorialul este pre-scris și plătit, cu puțină sau chiar fără contribuție din partea publicației.

Deși există foarte multe excepții, în general conținutul editorial are o calitate superioară, este mai natural și mult mai bine încadrat în ansamblul publicației.

Deși, din multe puncte de vedere, un backlink editorial valorează pentru SEO mai mult decât unul advertorial, obținerea acestora este de mult mai multe ori mai dificilă. De aceea – cel puțin pentru cei care nu au ajuns la un nivel foarte înalt al afacerii, editorialele nici nu prea intra pe lista modalităților de construire a profilului de backlinks.

Diferența între un guest post și un advertorial:

Un guest post este un articol scris și postat pe blogul altcuiva. În general, practica de Guest Posting nu are legătură cu SEO-ul, dar se folosește destul de mult și în acest scop. Diferențele cele mai mari ale unui Guest Post față de un advertorial sunt legate de calitate (proprietarii de bloguri au în general pretenții serioase față de ce acceptă la publicare) și de preț.

Da – în mod normal un guest post nu este plătit. Dacă este plătit – atunci putem sa îl denumit deja advertorial. Există totuși și o variantă ”de mijloc” = chiar dacă se plătește ceva pentru publicarea guest post-ului, autorul își semnează textul (spre deosebire de advertorial, care este publicat ”ca din partea plublicației”).

Diferența între un comunicat de presă și un advertorial:

Comunicatul de presă este întotdeauna semnat de către organizația, compania sau persoana care îl emite, și este mereu marcat ca atare, spre deosebire de advertorial care nu prezintă niciuna dintre aceste modalități de identificare.

La ce și cum poate să ajute un advertorial?

Oamenii devin din ce în ce mai dependenți de toate formele publicității, dar – paradoxal, în același timp dezvoltă reacții de respingere din ce în ce mai fățișe și mai solide față de aceasta.

Veți spune ca nu contează, pentru că un backlink este un backlink. Nu suntem de acord – backlink-urile nu s-au născut egale. Un advertorial de calitate va avea engagement, va produce trafic, dovedind astfel relevanța, va putea duce la share-uri, poate chiar la re-citare. Un advertorial cu adevarat bun – ca orice articol de calitate, poate aduce mai mult decat un simplu backlink – ba chiar și mai multe backlink-uri.

Avantajele SEO ale advertorialelor

Am amintit mai sus de multitudinea de câștiguri care pot deriva din utilizarea corectă a advertorialelor – dar, din punct de vedere SEO, direcția este clară: backlinks. Backlinks din website-uri cu autoritate mare, inserați în texte care mimică conținutul editorial, uneori chiar fără vreun marcaj ca Publicitate.

Dar chiar dacă un advertorial ar fi marcat ca publicitate și linkurile setate pe „nofollow”, o astfel de postare poate oferi totuși o vizibilitate suplimentară. Dacă articolele SEO sunt publivate pe site-uri cu „greutate”, există posibilitatea ca alți editori să preia respectivele texte, direct sau adaptate. În acest fel, marca sau numele magazinului se pot răspândi foarte rapid.

Ca urmare, chiar și atunci când advertorialul inițial este cu nofollow pe backlink-ul vostru, pot urma și backlinkuri organice. Cu toate acestea, advertorialele nu ar trebui utilizate fără limite și numai pentru crearea de linkuri, deoarece Google evaluează utilizarea masivă a anunțurilor publicitare care transmit PageRank ca spam sau ca o încălcare a Google Webmaster Guidelines.

Cum trebuie să arate un advertorial

Un bun advertorial este despre cititor, observator sau ascultător. Acesta ar trebui să se regăsească în acel text.

Până la urmă, scopul final al unui bun articol SEO este ca, dacă ați elimina eticheta „Publicitate”, brandul și CTA-ul, atunci conținutul nu s-ar putea distinge de restul articolelor din respectiva publicație.

Deci problema principală la contruirea unui advertorial este modul în care se amestecă în contextul său editorial. Pe scurt, principalele elemente pe care ar trebui să le acoperiți atunci când pregătiți un anunț publicitar sunt:

  • Nu o face ca și cum ar fi un pitch de vânzări
  • Titlurile duc greutățile cele mai mari
  • Implică cititorul
  • Cercetează contextul
  • Folosește fotografii și ilustrații, dar cu moderație

Și mai ales – că aici apar de cele mai multe ori problemele – fii foarte atent cum inserezi elementul tău principal de interes: backlink-ul. Știm cât de mare este tentația de a forța un EMA (exact match anchor – backlink plasat pe cuvântul-cheie exact al paginii destinatare). Este bine însă să evităm asta – nu arată niciodată natural.

De asemenea, o altă mare tentație este să ”ținem pentru noi” toată autoritatea transmisă. Este mult mai bine să luăm mai puțin, dar într-un mod mai sigur și mai de calitate: plasați și link-uri în articol: interne către alte articole relevante topic din respectiva publicație, dar și către site-uri externe relevante, de preferat nu aceleași link-uri către Wikipedia.

Reguli pentru un advertorial de calitate

Inseram acest mini-capitol mai mult pentru a sumariza cele spuse până acum,  adăugând câteva elemente importante, și punând totul în forma unui check-list – cum se scrie un Articol SEO de calitate:

  1. Publică doar în site-uri de calitate (nu detaliem – avem deja un articol foarte bine structurat pe tema Autoritatea reală a unui domeniu pentru backlinking
  2. Alegerea site-urilor cu tematica similară sau corelată celui către care vrei să trimiți un backlink
  3. Scrie doar texte non-publicitare – mulate pe modelul editorialelor prezente în respectivul website
  4. Întotdeauna produ conținut de calitate, corect și interesant
  5. Pune la bătaie cel mai bun SEO al tău în pregătirea textului

Importanța textului anchor pentru link-urile dintr-un advertorial

Am abordat deja acest domeniu, iată acum cele patru mari reguli ale optimizării textelor anchor într-o campanie de backlinking – aplicabile oricăror articole SEO, și în particular advertorialelor. Pe scurt – cum trebuie să arate textul anchor la backlinks:

  1. Păstrați-l natural și versatil.
  2. Evitați supra-optimizarea.
  3. Făceți-l relevant pentru conținut.
  4. Plasați-l acolo unde utilizatorii acordă cea mai mare atenție.

Beneficiile unui advertorial – altele decât cele SEO

Advertorialele au fost folosite în marketing de mult timp, și, pe lângă evidentele beneficii pentru SEO, aduc mult mai multe avantaje:

  1. Atrag atentia;
  2. Oferă cunoștințe;
  3. Îmbunătățesc bunăvoința;
  4. Educă consumatorii;
  5. Schimbă imaginea;
  6. Introduc noi produse pe piață;
  7. Extinderea pieței;
  8. Cresc vânzările.

Cât costă un advertorial?

Ca orice produs - marfă, și advertorialele se supun regulilor pieței, și depind de:

  • Calitate (dependent în general de autoritatea domeniului);
  • Disponibilitate – concurență (dependent de cantitatea de oferte acceptabile dintro anumită nișă);
  • Cerere (cu cât este mai mare cererea pentru un produs, mai ales acolo unde oferta este infuficientă, cu atât mai probabil prețul ca crește);
  • Politica publicației (aici de fapt intră toate elementele – mai mult sau mai puțin raționale, care fac ca prețul unui advertorial să fie foarte bun, sau dimpotrivă, foarte nepotrivit).

Dacă, în calitatea voastră de publisheri sau de specialiști SEO, ați activat pe piețe mari, din zonele dezvoltate, știți deja căt de diversă este oferta și căt de transparentă. Prin părțile noastre însă, până cu foarte puțin timp în urmă, doar agențiile mari aveau acces la un set suficient de oferte directe, permițându-și comenzi de volum, la prețuri acceptabile. În rest, aproape toate eforturile de găsire a unor publicații în care să puteți insera un articol SEO (guest post, advertorial sau press release), depindeau de listele intermediarilor, liste rareori publice, aproape niciodată transparente. Whitepress a schimbat însă complet această piață.

Avantajele utilizării WhitePress în domeniul advertorialelor:

  • Cantitate imbatabilă de oferte – toată ”lumea bună” este aici (oferta în aprilie 2021 a atins un număr de 29000 websiteuri)

  • Analize calitative de neegalat ale publicațiilor ofertate (folosind tooluri care v-ar costa mii de euro)

  • Transparența prețului și a regulilor pentru publicarea unui advertorial (tot ce aveți de făcut este să deshideți un cont – este gratuit și fără introducerea de credit card sau altceva, și să căutăți ceea ce var interesa – totul este vizibil)

  • Monitorizarea articolelor publicate timp de 12 luni (pentru a avea liniștea că articolul pentru care ați plătit rămâne acolo)

  • Monitorizarea traficului produs de advertoriale.

  • Servicii adiționale: scrierea de conținut.

  • Suport profesional pentru clienți (telefon, email, online)

Sperăm că în aceste rânduri v-am ajutat cu adevărat să înțelegeți ce este un advertorial, cum se pregătește, unde se publică și cum putem să îi maximizăm efectele dorite, și vă așteptăm sa vă deschideți un cont în platforma noastră: Înscrie-te în WhitePress și poți începe să publici articole SEO în câteva minute!

Comentariile tale (0)
Editorii WhitePress își rezervă dreptul de a șterge comentariile ofensatoare adresate altor persoane și care conțin cuvinte vulgare sau nu sunt relevante asupra subiectului în cauză.
Administratorul datelor cu caracter personal ale persoanelor care utilizează site-ul whitepress.com [...] și toate subsite-urile sale (denumit în continuare: Site-ul) în sensul Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului (UE) 2016/679 din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (denumit în continuare: RODO) este în comun "WhitePress" Spółka z ograniczoną odpowiedzialnością cu sediul social în Bielsko-Biała, la adresa ul. Legionów 26/28, înscrisă în Registrul Întreprinzătorilor din Registrul Național al Instanțelor Judecătorești ținut de Tribunalul Districtual din Bielsko-Biała, Secția a 8-a Economică a Registrului Național al Instanțelor Judecătorești sub numărul KRS: 0000651339, NIP: 9372667797, REGON: 243400145 și alte societăți din Grupul WhitePress (denumit în continuare: Administrator).

Prin abonarea la buletinul informativ, sunteți de acord cu trimiterea de informații comerciale prin intermediul mijloacelor de comunicare electronică, inclusiv, în special, prin e-mail, privind comercializarea directă a serviciilor și bunurilor oferite de WhitePress sp. z o.o. și de partenerii săi de afaceri de încredere interesați în comercializarea propriilor bunuri sau servicii. Temeiul juridic pentru prelucrarea datelor dumneavoastră cu caracter personal este interesul legitim al administratorului și al partenerilor săi [articolul 6 alineatul (1) litera (f) din RODO].

Aveți posibilitatea de a vă retrage în orice moment consimțământul pentru prelucrarea datelor dvs. personale în scopuri de marketing. Puteți găsi mai multe informații despre prelucrarea și temeiul prelucrării datelor dvs. cu caracter personal de către WhitePress sp. z o.o., inclusiv drepturile dvs., în Politica de confidențialitate.
Citește toate
  • Nu sunt încă comentarii pentru acest articol.
Administratorul datelor cu caracter personal ale persoanelor care utilizează site-ul whitepress.com [...] și toate subsite-urile sale (denumit în continuare: Site-ul) în sensul Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului (UE) 2016/679 din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (denumit în continuare: RODO) este în comun "WhitePress" Spółka z ograniczoną odpowiedzialnością cu sediul social în Bielsko-Biała, la adresa ul. Legionów 26/28, înscrisă în Registrul Întreprinzătorilor din Registrul Național al Instanțelor Judecătorești ținut de Tribunalul Districtual din Bielsko-Biała, Secția a 8-a Economică a Registrului Național al Instanțelor Judecătorești sub numărul KRS: 0000651339, NIP: 9372667797, REGON: 243400145 și alte societăți din Grupul WhitePress (denumit în continuare: Administrator).

Prin abonarea la buletinul informativ, sunteți de acord cu trimiterea de informații comerciale prin intermediul mijloacelor de comunicare electronică, inclusiv, în special, prin e-mail, privind comercializarea directă a serviciilor și bunurilor oferite de WhitePress sp. z o.o. și de partenerii săi de afaceri de încredere interesați în comercializarea propriilor bunuri sau servicii. Temeiul juridic pentru prelucrarea datelor dumneavoastră cu caracter personal este interesul legitim al administratorului și al partenerilor săi [articolul 6 alineatul (1) litera (f) din RODO]. Prin trimiterea formularului, declarați că ați citit Politica de confidențialitate.

Aveți posibilitatea de a vă retrage în orice moment consimțământul pentru prelucrarea datelor dvs. personale în scopuri de marketing. Puteți găsi mai multe informații despre prelucrarea și temeiul prelucrării datelor dvs. cu caracter personal de către WhitePress sp. z o.o., inclusiv drepturile dvs., în Politica de confidențialitate.
Citiți întregul articol
Articole recomandate