Social media nu mai înseamnă de mult doar a posta pe rețelele sociale, fără a avea un plan, o direcție, un obiectiv. Social media este un canal de comunicare, de vânzare, un intermediar care te ajută să obții rezultatele pe care ți le dorești.
Social media conduce comunicarea prin intermediul internetului. La sfârșitul anului 2016, Facebook a avut 1.65 miliarde de profile active, ceea ce înseamnă că fiecare a 4-a persoană de pe Pământ avea cont. Nu e de mirare că publicitatea a renunțat la media tradițională și a migrat spre diverse rețele de socializare.
Această secțiune este un ghid care te va introduce în lumea Social Media. Aici vei găsi o serie de tutoriale care te vor ajuta să navighezi prin această lume publicitară. Începătorii vor afla răspunsurile la întrebările de bază (cum a fi funcționalitatea rețelelor de socializare), iar cei avansați vor putea găsi informații despre cum se utilizează SM în marketing și publicitate. Mai mult decât atât, vei găsi un studiu realizat pe campanii de publicitate și un rezumat al oportunităților pe care Social Media le oferă oamenilor de marketing.
Te sfătuim să citești mai departe!